Teren de joacă pentru copiii din Sireți – zis și făcut

7 noiembrie 2019
Teren de joacă pentru copiii din Sireți – zis și făcut

Teren de joacă pentru copiii din Sireți – zis și făcut

7 noiembrie 2019
Teren de joacă pentru copiii din Sireți – zis și făcut

”Crezi în visurile tale!” – deviza locuitorilor din satul Sireți al raionului Strășeni, care au aplicat la cea de-a treia ediție a campaniei „Fapte Bune cu Sebo” și au câștigat. 

 Însăși scopul principal al campaniei este crearea unei lumi mai frumoase și bune, unde fiecare persoană tinde să facă ceva pozitiv, pentru localitatea sa.  

Aflând despre „Fapte Bune cu Sebo”, Ion Radvan, locuitorul orașului Strășeni, a decis să participe cu ideea de a construi un teren de joacă, pentru copiii din satul său natal Sireți. 

Inițiativa nu s-a lăsat mult așteptată și chiar în aceeași zi, Ion a pornit să-i îndemne pe toți să voteze, pentru proiectul său. Și iată că cu pași mici, dar încrezuți, i-a reușit să adune numărul câștigător (maxim) de voturi – 8490.

«Fapte Bune cu Sebo» ne-a oferit speranța că vom putea face ceva special, pentru locul în care trăim. Ne-am dorit cu tot sufletul să câștigăm și așa și s-a primit. Nimic nu ar fi posibil fără susținerea localnicilor și faptului că ne-am mobilizat atât de tare. Datorită proiectului am devenit o adevărată familie.” afirmă Ion. 

La rândul său, organizatorii acestei campanii s-au ținut de cuvânt și deja astăzi putem admira terenul instalat, unde copii zburdă fericiți cu zâmbetul pe buze. Zis și făcut. Finanțarea a fost alocată de către OCN „SEBO Credit” SRL.  

Acest proiect nu este unicul exemplu de happy-end. Campania ne bucură și cu altele. Să știi că următorul poate fi chiar al tău. Mai ales că acum ai mai multe șanse - se oferă 3 premii câștigătoare a câte 50.000 lei

Ideile tale sunt mereu bine-venite aici: www.faptebune.md/cum-functioneaza 

Mai mult curaj și poți deveni eroul localității, care a făcut o Faptă Bună. 

Aplică, căci nu te costă nimic, iar rezultatul poate fi unul nemaipomenit! 

 

 

 

 

Înapoi Distribuie

Aplică oricând și câștigă

cu SEBO

Abonează-te la newsletter